Utilizarea vorbirii pe telefon

Utilizarea vorbirii pe telefon

Efectuaţi un apel, trimiteţi un mesaj text sau găsiţi un loc folosindu-vă vocea.
Important: Funcţia vorbire poate să nu fie disponibilă în anumite ţări sau regiuni.
  1. Ţineţi apăsat .

    Dacă aceasta este prima dată când utilizaţi funcţia vorbire, ecranul va afişa nişte exemple de lucruri pe care le puteţi spune. După ce citiţi exemplele, apăsaţi acceptare.

  2. Rostiţi o instrucţiune, de exemplu:
    • Pentru a suna pe cineva din lista dvs. de contacte, puteţi spune Sun-o pe Ioana Popescu, pe mobil.
    • Pentru a deschide o aplicaţie, cum ar fi Calendar, spuneţi Deschide Calendar.
    • Pentru a căuta ceva pe Web, cum ar fi pizzerii, puteţi spune Găseşte pizzerii.
    • Dacă aveţi nevoie de ajutor, spuneţi Ce pot să spun? pentru a vizualiza sau asculta diferitele tipuri de instrucţiuni pe care le puteţi folosi.

Activarea comenzilor vocale suplimentare

Puteţi activa comenzi vocale suplimentare din setări, cum ar fi salvarea şi formarea numerelor de apelare rapidă. De asemenea, puteţi seta telefonul să citească cu voce tare mesajele text şi să vă permită să dictaţi mesajul de răspuns fără să scrieţi.
  1. Pe ecranul de start, glisaţi spre stânga.
  2. Apăsaţi Setări > accesibilitate.
  3. Apăsaţi comutatorul Voce pentru accesibilitate telefon pornită/oprită pentru a activa comenzile vocale suplimentare pentru apelurile telefonice. De asemenea, veţi putea utiliza următoarele comenzi:
    Salvare apelare rapidă Pentru a aloca un număr de apelare rapidă
    Apelare număr Pentru a apela un număr de apelare rapidă
    Pornire/oprire redirecţionare apel Pentru a activa sau dezactiva redirecţionarea apelurilor
  4. Apăsaţi pentru a reveni la lista setărilor.
  5. Apăsaţi vorbire.
  6. Comutatorul Redare confirmări audio trebuie să fie pornit. Acesta face ca telefonul să vorbească cu voce tare pentru a vă informa despre apelurile primite.
  7. Pentru ca telefonul să vă citească mesajele text, apăsaţi caseta Citeşte cu voce tare mesajele text primite. Alegeţi dacă doriţi ca telefonul să citească mesajele tot timpul sau doar când utilizaţi o cască Bluetooth sau una cu fir.
0 persoane l-au considerat util