Repornirea sau revenirea la setările din fabrică ale telefonului dvs.

Repornirea sau revenirea la setările din fabrică ale telefonului dvs.

Dacă telefonul dvs. nu mai răspunde sau este lent, încercaţi să reporniţi telefonul şi vedeţi dacă asta ajută. În cazul în care telefonul dvs. are o problemă persistentă care nu poate fi rezolvată, ultima soluţie este să efectuaţi o revenire la setările din fabrică.

Repornirea telefonului dvs. (resetare soft)

Dacă telefonul dvs. funcţionează mai lent decât în mod normal, dacă o aplicaţie nu răspunde în mod adecvat sau dacă telefonul dvs. nu mai răspunde, încercaţi să reporniţi telefonul şi vedeţi dacă aceasta vă ajută la rezolvarea problemei.
Pentru a reporni telefonul, pur şi simplu opriţi-l şi porniţi-l din nou. Dacă apăsând şi ţinând apăsat butonul ALIMENTARE nu funcţionează, atunci scoateţi bateria, aşteptaţi câteva secunde, reintroduceţi bateria şi apoi porniţi telefonul.

Efectuarea unei resetări la configurările din fabrică (hard reset)

Dacă dăruiţi telefonul unei alte persoane sau telefonul dvs. are o problemă persistentă care nu poate fi rezolvată, puteţi efectua o resetare la configurările din fabrică (numită şi hard reset). Aceasta va readuce telefonul la starea în care era înainte să îl porniţi pentru prima oară.
Revenirea la setările din fabrică nu este un pas pe care să-l faceţi fără să vă gândiţi bine înainte. Această operaţiune va şterge permanent toate datele dvs. şi setările personalizate şi, de asemenea, va şterge toate aplicaţiile descărcate şi instalate. Asiguraţi-vă că aţi făcut copii de rezervă ale datelor pe care doriţi să le păstraţi înainte de a reveni la setările din fabrică.
Notă: Revenirea la setările din fabrică nu va şterge datele şi fişierele care sunt stocate pe cartela microSD a telefonului.

Efectuarea unei resetări la configurările din fabrică prin intermediul setărilor

Modalitatea cea mai la îndemână de a realiza o revenire la setările din fabrică este din setările telefonului.
  1. Din ecranul iniţial apăsaţi MENU şi apoi apăsaţi Setări.
  2. Defilaţi în josul ecranului şi apoi apăsaţi Memorie SD şi telefon > Revenire la setările din fabrică.
  3. În ecranul Revenire la setările din fabrică, apăsaţi Resetare telefon, apoi apăsaţi Şterge tot.

Efectuarea unei resetări la configurările din fabrică folosind butoanele telefonului

Dacă nu puteţi porni telefonul sau nu puteţi accesa setările acestuia, puteţi totuşi efectua o revenire la setările din fabrică folosind butoanele telefonului.
  1. Cu telefonul oprit, apăsaţi şi ţineţi apăsat butonul MAI ÎNCET şi apoi apăsaţi scurt butonul ALIMENTARE.
    Notă: În cazul în care nu sunteţi sigur dacă telefonul este oprit sau nu, scoateţi apoi reintroduceţi bateria.
  2. Aşteptaţi să apară ecranul cu cele trei imagini Android şi apoi eliberaţi butonul MAI ÎNCET.
  3. Apăsaţi MAI ÎNCET pentru a selecta ŞTERGERE MEMORIE, apoi apăsaţi ALIMENTARE.
  4. Apăsaţi MAI TARE pentru a iniţializa revenirea la setările din fabrică.
0 persoane l-au considerat util