siglă htc 10

PUTEREA 10

HTC 10. Ai și mai mult din ceea ce vrei de la un telefon vârf de gamă. Performanţă fără egal. Sunet superb de înaltă rezoluţie, pe 24 de biţi. Pentru prima dată* în lume atât camera foto frontală cât şi cea principală beneficiază de stabilizare optică a imaginii. Şi a obținut de la DxOMark unul dintre cele mai bune punctaje primite vreodată de o cameră foto de smartphone. Toate acestea într-o carcasă metalică unitară, creată cu măiestrie.

* În baza cercetării HTC a modelelor de smartphone de la producătorii majori din martie 2016, utilizând statistici de pe GSMArena şi din alte surse care oferă informaţii despre producătorii de dispozitive mobile.

Îți prezentăm noul HTC 10. Smartphone-ul creat cu o atenţie deosebită la detalii. Beneficiezi de control fără precedent. Performanţe excepţionale. Şi inovaţii precum stabilizare optică a imaginii pentru fotografii profesioniste în faţă şi în spate, în premieră mondială, precum şi sunet integrat de înaltă rezoluţie, pe 24 de biţi. Redefinim conceptul de telefon de top. Şi credem că rezultatul îţi va plăcea foarte mult.

Inspiraţie într-o carcasă de metal

Este frumusețea luminii, surprinsă într-o nouă carcasă unitară, complet metalică. Fiecare element al noului HTC 10 a fost proiectat, rafinat şi perfecţionat. De la conturul teșit, nou și îndrăzneţ, până la excepţionalul finisaj cu textură dublă şi construcția de calitate. Și până la obținerea clic-ului perfect al butonului de pornire.

Află mai multe

Cameră foto de ultimă generaţie

HTC 10 îți oferă probabil cea mai bună cameră de smartphone disponibilă în prezent. Cu inovaţii precum prezența OIS, în premieră mondială, pe ambele camere foto; 12 milioane de UltraPixeli; focalizare automată laser mai rapidă – şi multe altele. Punctajul DxOMark de 88*, unul dintre cele mai mari obținute până acum pentru calitatea camerei foto de pe un smartphone, arată că suntem clar pe drumul cel bun.

Află mai multe

* În baza punctajului DxOMark din aprilie.

Sunet Hi-Res uimitor

HTC 10 stabileşte un nou standard în privința calității sunetului, prin noile difuzoare BoomSound ediție Hi-Fi, funcția Profil Audio Personal şi căştile audio Hi-Res. Toate acestea funcţionează de minune împreună cu sistemul audio de înaltă rezoluţie pe 24 de biţi al noului HTC 10. Muzica nu s-a auzit niciodată atât de bine pe un smartphone.

Află mai multe

Performanţă de excepţie

Pe HTC 10, aplicaţiile pornesc mai rapid şi rulează mai bine, ecranul reacţionează instantaneu la fiecare atingere şi totul funcţionează excelent. Asta te și aştepţi să primești dintr-o combinaţie de hardware şi software de vârf, calibrate aproape la perfecțiune.

Află mai multe

Control fără precedent

Unul dintre cele mai mari avantaje ale sistemului Android este libertatea pe care ți- oferă. Noul HTC 10 îți sporeşte nivelul de control şi îţi permite să personalizezi cu uşurinţă telefonul în moduri despre care credeai că sunt imposibile. Și toate astea, în timp ce-ți oferă un nivel de control mai fin ca niciodată asupra aplicaţiilor.

Află mai multe

Conceput să tot dureze

Fiecare componentă a noului HTC 10 a fost optimizată de la zero pentru a funcţiona mai eficient. Tu obții până la 2 zile* de utilizare. De asemenea, rămâne mai rece, deși se încarcă mai rapid ca niciodată – până la 50 % în doar 30 de minute – suficient pentru o zi pe drumuri.

Află mai multe

* Este recomandată utilizarea cablului USB de tip C oficial, pentru a obţine cele mai bune performanţe şi compatibilitate maximă.
* Durata de viaţă a acumulatorului poate varia în funcţie de reţeaua de telefonie mobilă, de locaţie, de puterea semnalului, de utilizarea telefonului şi de mulţi alţi factori. Rezultatele reale pot varia.

Redefinim conceptul de telefon vârf de gamă

* Culorile disponibile variază în funcţie de piaţă.

  • Dimensiuni şi greutate1

    145,9 x 71,9 x 3,0 – 9.0 mm, 161 g

    145,9 x 71,9 x 3,0 – 9.0 mm, 161 g

  • Platformă Android2

    Platformă Android

  • Camera foto principală

    • 12 MP (HTC UltraPixel™ 2 cu dimensiunea pixelului de 1,55μm)
    • Autofocus laser
    • Senzor BSI
    • Stabilizare Optică a Imaginii
    • Diafragma ƒ/1.8 și distanța focală de 26 mm (unghi larg de 80°)
    • Bliț Dual tone LED
    • Temporizator de până la 10 secunde
    • Detectarea feței
    • Mod Pro cu control manual și suport pentru captură RAW 12-bit
    • Auto-HDR
    • Panoramă
    • Fotografiere în rafală de până la 8 fps
    • Captură Zoe
    • Hyperlapse
    • Înregistrare video cu încetinitorul (720P@120fps)
    • Înregistrare video 4K cu sunet Hi-res
    • Video Pic
  • Locaţie

    • GPS + GLONASS + Beidou (#UHL SKU)
    • GPS + GLONASS (#WL SKU)
  • Sunet

    • HTC BoomSound ediția Hi-Fi
    • Dolby Audio
    • Profil Personal Audio
    • Certificare Hi-Res audio
    • Căști audio Hi-Res
    • Trei microfoane cu funcție de anulare a zgomotului de fond
    • Înregistrare audio stereo Hi-Res
  • Gesturi şi altele

    • Motion Launch
    • Suport pentru carcasă Ice View
    • Sensor Hub pentru monitorizarea activității sportive
    • HTC Connect
    • Diminuarea volumului soneriei la ridicarea telefonului
    • Pocket mode: volum maxim al soneriei când telefonul se află în buzunar
    • Întoarce telefonul pentru anularea soneriei
  • Ecran

    5,2 inch, Quad HD (2560 x 1440 pixeli)

    • 5,2 inch, Quad HD (2560 x 1440 pixeli)
    • Desitatea pixelilor la 564 ppi (pixeli per inch)
    • Super LCD 6
    • Corning® Gorilla® Glass
    • Personalizarea culorilor ecranului
  • Tip cartelă SIM

    Nano SIM

  • Cameră foto frontală

    • 5 MP (pixeli de 1,34μm)
    • Autofocus
    • Senzor BSI
    • Stabilizare Optică a Imaginii
    • Diafragma ƒ/1.8 și distanța focală de 23 mm (unghi larg de 86°)
    • Machiaj live
    • Auto selfie (selfie declanșat de zâmbet și de pozat)
    • Voice selfie (selfie declanșat de voce)
    • Temporizator de până la 10 secunde
    • Auto-HDR
    • Înregistrare video Full HD 1080p
  • Senzori

    • Senzor de lumină ambientală
    • Senzor de proximitate
    • Senzor de mișcare pe verticală
    • Senzor busolă
    • Giroscop
    • Senzor magnetic
    • Senzor de amprente
    • Sensor Hub
  • Acumulator şi viteză de încărcare5

    • Capacitate: 3000 mAh
    • Quick Charge 3.0 cu încărcare fără încălzire
    • Încărcare până la 50% în 30 de minute
    • Capacitate: 3000 mAh
    • Timp de convorbire în rețea 3G/4G: până la 27 ore
    • Timp în modul standby în rețea 3G/4G: până la 19 zile
    • Modul de economisire a energiei
    • Modul de economisire extremă a energiei
    • Quick Charge 3.0 cu încărcare fără încălzire
    • Încărcare până la 50% în 30 de minute
  • Multimedia

    Formate audio suportate:
    Redare: .aac, .amr, .ogg, .m4a, .mid, .mp3, .wav, .flac
    Înregistrare: .aac, .flac

    Formate video suportate:
    Redare: .3gp, .mp4, .avi, .mkv
    Înregistrare: .mp4, .mkv

  • Viteză procesor

    Qualcomm® Snapdragon™ 820, Quad Core, 64 biți, până la 2.2GHz

    Qualcomm® Snapdragon™ 820, Quad Core, 64 biți, până la 2.2GHz

  • Memorie3

    • ROM: 32 GB / RAM: 4 GB (Configurația 1)
    • Spațiu de stocare disponibil pentru utilizatori: cca 23 GB
    • ROM: 64 GB / RAM: 4 GB (Configurația 2)
    • Spațiu de stocare disponibil pentru utilizatori: cca 52 GB
    • Memorie extinsă: card microSD™ până la 2 TB
    • Suport pentru Flex Storage
    • ROM: 32 GB / RAM: 4 GB (Configurația 1)
    • Spațiu de stocare disponibil pentru utilizatori: cca 23 GB
    • ROM: 64 GB / RAM: 4 GB (Configurația 2)
    • Spațiu de stocare disponibil pentru utilizatori: cca 52 GB
    • Memorie extinsă: card microSD™ până la 2 TB
    • Suport pentru Flex Storage
  • Rețea4

    • #UHL SKU (EMEA/Ázia)
    • 2G/2.5G - GSM/GPRS/EDGE
    • 850/900/1800/1900 MHz
    • 3G UMTS
    • 850/900/1900/2100 MHz
    • 4G LTE (până la 450Mbps)
    • FDD: Benzile 1, 3, 5, 7, 8, 20, 28, 33
    • TDD: Benzile 38, 40, 42
    • Suport Cat 9 LTE, descărcare până la 450 Mbps, încărcare până la 50 Mbps

  • Conectivitate

    • NFC
    • BT 4.2
    • Wi-Fi®: 802.11 a/b/g/n/ac (2,4 a 5 GHz)
    • Port displeja
    • Chromecast
    • DLNA
    • AirPlay
    • Miracast
  • Butoane, taste şi porturi de conectare

    • jack audio 3.5 mm stereo
    • USB 3.1 Gen 1, tip C
    • Butoane capacitive
  1. Toate unitățile de măsură pot varia ușor, în funcție de toleranța de construire.

  2. Platforma poate fi diferită după actualizarea software.

  3. Spațiul de stocare disponibil este mai mic, din cauza software-ului telefonului. Spațiul de stocare disponibil se poate modifica în funcție de actualizările de software ale telefonului și utilizarea aplicațiilor. Memoria extinsă este limitată de capacitatea cardului microSD disponibil.

  4. Benzile de rețea pot fi diferite în alte regiuni, în funcție de operatorul de telefonie mobilă și locație. 4G LTE este disponibil doar în anumite țări. Vitezele de încărcare și descărcare depind, de asemenea, de operatorul de telefonie mobilă.

  5. Timpii de durată a acumulatorului specificați în acest document pot varia în funcție de rețeaua mobilă, locație, puterea semnalului, configurările funcțiilor, gradul de utilizare a telefonului și aplicațiilor, precum și alți factori. Rezultatele reale pot varia.

Notă : Specificațiile pot fi diferite după o actualizare software, și se pot schimba fără notificare prealabilă.